Italia, fetița unor români de 9 ani, găsită moartă în piscină. Acuzat de omor, un tânăr de 21 de ani

310x0_1466580507165.rainews_20160622092735487

Dramă cumplită într-o familie de români din Italia. Fetița lor de nici 10 ani, Maria, a fost găsită moartă într-o piscină din Benevento, informează Rainews citat de portalul info din Italia, presadiasporei.com. Criminaliștii italieni, în urma autopsiei, au spus că micuța a fost cel mai probabil ucisă după ce a fost violată. Dealtfel, aceștia încearcă să afle prin analize repetate dacă fetița a fost drogată anterior sau i s-a dat alcool. Aceste informații au fost oferite de către Claudio Bucelli, directorul Institulului de Medicină Legală din Napoli. Este acuzat de crimă un tânăr român de 21 de ani însă acesta neagă acuzațiile. Ipoteza organelor de cercetare este că Maria a fost violată și apoi aruncată în piscină, ea neștiind să înoate, mai ales la vârsta ce o avea. Astfel, a murit înecată. Părinții fetei sunt în stare de șoc. Mama sa este badantă.
Posibilul criminal, Daniel, 21 de ani, este anchetat continuu. El a spus de la început că este nevinovat și că fetița îi era ca o soră. Procurorii Maria Scamarzo și Giovanni Conzo, au revenit la casa din localitatea tragediei, San Salvatore Telesino pentru a găsi amprente și urmele pașilor micuței, în efortul de a concluziona cum a avut loc decesul violent al copilului, respectiv crima.
Surse din presa italiană spun că tânărul a povestit faptul că el a lăsat fetița după ce s-a întâlnit cu ea în fața bisericii Santa Maria Assunta unde erau și alți copii. El ar fi plecat până noaptea târziu în altă localitate cu fratele său, acesta fiind alibiul de care suspectul se folosește pentru a scăpa de învinuire.
Părinții fetiței, sunt disperați. Mario Ungureanu de 35 de ani, tatăl îndurerat și mama Andrea, de 28 de ani, badantă, sunt acum pustii în sufletul lor și cer dreptate de la justiția italiană.
Biata fetiță a murit, părăsind această lume prea devreme și total nevinovată. Mama sa, repetă într-una că o are mereu înaintea ochilor săi și că seara, copilul său îi alina orice oboseală sau durere.
Comunitatea din San Salvatore este în stare de șoc, iar florile și lumânările s-au adunat nenumărate la poarta casei părinților disperați. În localitate ar exista o comunitate de vreo 400 de români, precizează Raiuno. Însuși primarul este șocat de tot ceea ce s-a întâmplat și spune că ziua înmormântării va fi declarată una de doliu pentru întreaga suflare, ca dovadă de compasiune față de toți cei îndurerați. Întreaga parohie, alături de părintele Franco Pezone, și locuitorii, se vor aduna mâine pentru a cinsti cum se cuvine memoria unui copilaș care a plecat la îngeri, fără să și-o dorească vreodată.
Investigatorii spun că în ziua morții sale, piscina era închisă ca și unitatea agroturistică dar bazinul era înconjurat de un gard accesibil. Cercetările continuă. Până în acest moment, peste 40 de persoane au fost audiate.

Anunțuri