Savantul Stephen Hawking ne avertizează. Și altele…

16043158229-5529a38ed9-b

Este considerat ca fiind cel mai mare savant al lumii de la Albert Einstein până astăzi. Contemporan cu noi, omul de știință britanic continuă să provoace numeroase controverse atât în rândul altor oameni de știință cât și printre noi sau până la religie. Mulți îl înjură, alții îl admiră. Nu crede în Dumnezeu deci nici în viața de după moarte. Hai să mai aflăm câte ceva despre omul care a spus că nu există găuri negre. „Poate cenușii”, a ironizat el lumea științei.

Există unele lucruri pe care nici Stephen Hawking nu le poate explica.

În cadrul show-ului ,,Larry King Now,” faimosul astrofizician i-a explicat prezentatorului că mereu se întreabă de ce există totul şi toate în primul rând.

,,De ce universul şi celelate legi ale naturii există? Sunt ele necesare?”, s-a întrebat Hawking, adăugând ,,Într-un anumit sens ele există pentru că altfel noi nu am mai fi aici întrebându-ne. Dar există un motiv mai întemeiat?”

Este, însă, o mică diferenţă faţă de ceea ce a declarat Hawking în 2012, când revista New Scientist l-a întrebat la ce se gândeşte toată ziua. Atunci el a răspuns ,, Femeile sunt un complet mister”. Hawking a afirmat că a învăţat o mulţime de lucruri despre femei de atunci, chiar l-a întrebat pe King despre cele opt femei cu care acesta s-a căsătorit.

,,Este acesta triumful speranței de după experienţă?” a întrebat Hawking

,,Este un punct interesant de gândire, Stephen,” a răspuns King, al cărui ultim mariaj a durat 19 ani.Trăim cele mai periculoase timpuri pentru specia noastră.

Motivul l-ar reprezenta progresul în domeniile ştiinţei şi tehnologiei, care ne ameninţă existenţa, susţine cunoscutul om de ştiinţă britanic Stephen Hawking.

„Şansele ca un dezastru de proporţii să se producă pe planeta noastră în următorii 1000 de ani sunt din ce în ce mai mari. Cu toate acestea, vom reuşi să stabilim colonii în spaţiul cosmic peste aproximativ un secol. Între timp, trebuie să fim foarte precauţi, pentru că cele mai importante pericole pentru om au apărut ca urmare a dezvoltării ştiinţei şi tehnologiei”, a adăugat cercetătorul.

Stephen Hawking (74 de ani) a declarat că şi-a pierdut orice speranţă în momentul în care a aflat, la vârsta de 21 de ani, că suferă de o boală neuronală foarte rară, care îi va afecta sistemul locomotor.  Reflectând la cei 50 de ani care au trecut de la emiterea diagnosticului, Hawking a afirmat că este foarte norocos. Întrebat cum şi-a menţinut starea de spirit, fizicianul a declarat că l-a ajutat foarte mult activitatea de cercetare şi simţul umorului.

Vreme de 30 de ani, omul de ştiinţă britanic a ocupat fotoliul de Lucasian Chair of Mathematics, cea mai înaltă funcţie la care poate ajunge un cadru academic din domeiul matematicii, la Universitatea din Cambridge. Această funcţie a fost ocupată în trecut şi de Sir Isaac Newton, însă Hawking a declarat că îl apreciază mai mult pe Galileo Galilei, pe care speră să îl întâlnească, în cazul în care s-ar inventa o maşină a timpului.

Pe 7 ianuarie anul acesta, Stephen Hawking a susţinut o prelegere despre apariţia şi evoluţia găurilor negre, la Institutul Regal din Mayfair, Londra. Cu acestă ocazie, cercetătorul britanic a afirmat că aceste obiecte cosmice se formează în momentul în care stelele îşi epuizează energia şi se distrug sub propria gravitaţie. Denumirea de „găuri negre” a fost formulată în anul 1967 de către fizicianul John Wheeler. Pe parcursul prelegerii, Hawking a menţionat că în momentul în care cineva ar cădea într-o gaură neagră, acea persoană ar intra într-un alt univers. Cu toate acestea, cel ce se va aventura în universul paralel nu se va mai putea întoarce înapoi de unde a plecat.

Vorbind prin intermediul sintetizatorului său de voce, Hawking a răspuns la o întrebare legată de modul în care dispozitivul i-a afectat personalitatea, făcându-l să devină dintr-un introvertit un extrovertit. Fizicianul a replicat că nimeni nu i-a mai spus până acum că ar fi fost introvertit, ba din contră, faptul că îşi petrece mult timp gândindu-se nu înseamnă că nu participă la petreceri şi nu provoacă probleme.

Anunțuri