Un scriitor din Moreni va fi premiat în Irlanda cu romanul despre Focul cel Mare

1505994_642110525882158_2443721707592896079_n

Scriitorul Adrian Melicovici (FOTO 1), de origine din Moreni, Dâmbovița, va fi premiat sâmbătă la Dublin. Este unicul câștigător al trofeului Distincțiile Revistei Itaca- Cartea anului 2015, pe secțiunea proză, cu romanul Secretul Uriașului 160. Cartea este o poveste clasică, inspirată dintr-un fapt real petrecut în perioada interbelică, unde adevărul și ficțiunea, au fost apreciate de un juriu riguros, reprezentat din oameni de cultură români care trăiesc în câteva țări ale lumii. Autorul a mai prezentat romanul și a vorbit mereu elogios despre orașul său natal și locuitorii săi, în lansările din Belgia, de la Bruxelles, în luna martie 2016 și în Franța la Paris, la finele lunii mai. Este în continuare invitat să își lanseze cartea dar și alte titluri inclusiv în Spania sau Elveția, în viitorul apropiat.

Adrian Melicovici: Eu nu uit niciodată de unde am plecat. Iubesc toate sufletele care trăiesc la Moreni, indiferent că le sunt cunoscut sau nu, simpatic sau nu. Același lucru îl pot spune și despre Târgoviște. Premiul pe care l-am câștigat e o mândrie pentru mine, un succes personal la care nu mă așteptam și mă bucur că pot pune umărul măcar așa un pic prin câteva orașe europene la cunoașterea unei file extraordinare din istoria municipiului Moreni. Am fost întrebat dacă am informat autoritățile din Moreni sau Târgoviște despre cărțile mele, în fapt romane, inspirate din fapte reale ca și dacă am invitat pe cineva să participe. În primul rând că în cultură nu se fac „informări”.  În al doilea rând organizatorii de la Bruxelles au făcut demersuri însă s-au izbit de o tăcere totală, mai ales dinspre secția de cultură de la Moreni, cel puțin așa mi s-a spus. Vreau să precizez ceva: Eu nu scriu cărți și nu îmi promovez județul, cum am făcut-o și în presa italiană, pentru primării, primari sau nu știu ce consilieri pe cultură. Însă respect aceste instituții. Eu scriu pentru mine, pentru cititorii mei și respect pe toată lumea, de la omul simplu de pe stradă până la cei care ocupă nu știu ce posturi cu responsabilitate. Fiecare om, e liber din punctul meu de vedere să trăiască și să acționeze în dimensiunea pe care și-o alege. Ultima oară am fost invitat la o televiziune italiană să vorbesc despre un proiect al meu alături de primărița orașului unde trăiesc și care mă susține fără să fi bătut eu la ușa ei. Femeia apreciază actul de cultură. Din fericire sunt la Moreni dar și în diaspora mulți români care fac lucruri frumoase, de exemplu în Italia pot da exemplu pe Liliana Vintilă, tot din Moreni, care face lucruri extraordinare și cu care vorbesc la telefon de câte ori am ocazia. Sunt mulți tineri sau oameni frumoși din Moreni în străinătate care nu au uitat de unde au plecat. 

Programul impresionant al evenimentului intercultural de la Dublin, care va avea loc sâmbătă, 16 iulie, îl puteți găsi chiar aici. În cadrul său vor fi relansate alte trei cărți, inclusiv a scriitorului din Moreni și participarea va fi completată de un grup format din 20 de poeți irlandezi.

HappenyBridge

Anunțuri