Scriitor propus cândva pentru Nobel despre romanul LANȚURI de Adrian Melicovici

164837_191914297491888_5342172_nNotă despre scriitorul Ștefan Dumitrescu (foto 1): scriitor, dramaturg născut în 1950, continuatorul lui Marin Preda prin Delirul 2, cândva propus pentru premiul Nobel de două fundații românești. A fost descoperit de Mircea Radu Paraschivescu și poeta Ana Blandiana la sfârșitul anilor 60. Este scriitorul care tânăr fiind, avea să deschidă prima seară a cenaclului Flacăra condus de Adrian Păunescu, în 1973, citindu-și volumul de versuri, Nicolae Labiș- Portret cosmogonic.

Ștefan Dumitrescu despre LANȚURI scris de Adrian Melicovici:

„Prin dl Marian Mogoș l-am cunoscut pe prietenul lui, scriitorul Adrian Melicovici. Un scriitor aproape special, de un curaj nebun în peisajul literar al acestei epoci. Un  scriitor care face pe jos, ca badea Cârțan, drumul de la București la Roma mergând cu steagul  României în mâini până la Columna lui Traian este un mare patriot și  un om curajos, care sare cu mult din cadrele omenescului obișnuit… Așa aveam să-l descopăr și în romanul „Lanțuri”. (…) Dl Adrian Melicovici e un portretist, un acuarelist care construiește portrete fizice și   sufletești din câteva tușe ca  un plastician versat:

    „La doar 29 de ani, Educatorul ajunsese o mică luminiță a celor care își ispășeau pedepsele după gratii. Unii, nu puțini, priveau către ele ca spre o izbăvire. Li se părea că e singurul care-i ascultă și-i înțelege. Oameni maturi, tineri infractori sau deja trecuți de vârsta a doua, îl priveau cu respect și mai ales, îl așteptau. Tânărul nu prea înalt, blond, avea așa, ca mai toți oamenii care preiau frământările  altora, un mic început de chelie. Ai fi spus că îmbătrânise ascultându-i la nesfârșit. El doar încerca să-i ajute prin toleranța sa și mai ales, prin specificul profesiei. Era psihologul penitenciarului” (…) 

Sunt uimit de capacitatea de a observa  și de a descrie detalii a autorului, care puse ca într-un lego cap la cap construiesc fresca unei epoci, vai, pe care am uitat-o, dar care îmi revine în minte cu toată concretețea și veridicitatea ei, cu suferința și umilința îndurate în acea perioadă istorică nefastă. Uitasem  acea perioadă și talentul excepțional de prozator al d-lui Adrian Melicovici o reînvie cu  o forță uimitoare. Să ne reamintim și să retrăim acele vremuri, eu le-am simțit și le-am văzut brusc în fața ochilor :
     „Zilnic, cozi imense se formau încă din vremea întunericului în locurile unde se vindea pâine, lapte, ulei, zahăr și cu puțin noroc, pui și tacâmuri. Totul era la normă. Ca să poți cumpăra mai multe franzele, trebuia să stai la rând de minim două ori, cu toată familia. Ce mai bucurie pe români când brânza „Făgăraș” era adusă de autoutilitarele comunismului la magazinele alimentare „Gostat” sau la „Casele de Comenzi”!
Dl Adrian Melicovici este un romancier foarte curajos…pentru că el  merge pe urmele lui Dostoievski pentru a pătrunde în adâncul  psihicului uman. Virgiliu, trece, dar asta se întâmplă acolo în subterană, ca  personaj dostoievskian prin ceea ce am numi nevoia spovedaniei.

Abia după ce îl întâlnește pe Educator  cu Virgiliu se întâmplă acel lucru miraculos care  este expresia  umanului, a curajului și a măreției umane. Virgiliu regretă  crimele pe care le-a făcut, dar are puterea de a se înălța deasupra sa și deasupra crimelor, transformându-se din osânditul la moarte  în propriul lui judecător. (…)

Scriitura epică se împletește permanent cu interogația, cu descrierea peisajului urban, cu meditația crudă, tăioasă, supralucidă asupra existenței umane, a conștiinței noastre, a sensului nostru în lume.. Puține romane ca acesta pun conștiinței dar și sufletului cititorului cu atâta acuitate  problema rostului nostru în lume,  a sensibilității și friabilității ființei umane în timp,  a acelei cauzalități satanice din noi care ne aruncă în prăpastia iadului, dar și a speranței și a împăcării cu sine, pe care ființa umană le regăsește. Vai, dar după ce trece prin cel mai groaznice experiențe. Și de acolo din interiorul acestei experiențe dramatice, cumplite țâșnește, ca un țipăt prelung, mesajul cel mai important al cărții :  OAMENI ÎNVĂȚAȚI SĂ TRĂIȚI !
Apoi, păstrați jurnalul și când am să plec de tot, aduceți-vă aminte de viața mea și uite că și eu repet, trăiți-o pe a dumneavoastră așa cum eu nu am putut să o trăiesc pe a mea.

Pentru mine romanul acesta este unul al întâlnirii ……..cu Puterea teribilă a destinului și a omului de a se ridica deasupra lui însuși !
Mai repet încă o dată în gând îndemnul personajului, care este bineînțeles și al Autorului: OAMENI ÎNVĂȚAȚI SĂ VĂ TRĂIȚI VIAȚA !
În final, autorul acestei cronici de întâmpinare vă spune dumneavoastră despre „Lanțuri”, scris de dl Adrian Melicovici, că ne găsim în fața unui autor foarte talentat și a unui roman mare. Sunt convins că ne vom întâlni nu peste mulți ani la lansarea următorului roman, care va fi și acela profund, cutremurător, plin de revelații. Fie ca Domnul să ne lumineze și să ne îndrume pe toți ! Fie ca Domnul să salveze Poporul român !

1.10.2016 Ștefan Dumitrescu, membru al Uniunii Scriitorilor din România.”
(Extras din Recenzia facuta de Dumitrescu Stefan romanului „Lanturi”)

Adăugire: Recenzia completă a domnului Dumitrescu va fi citită cu ocazia lansării oficiale a romanului care va avea loc de Ziua Educației în Penitenciare, în România, în incinta Penitenciarului Mărgineni, ora 10 pe data de 13 octombrie anul în curs.

coperta-oficial

Anunțuri