Cum și ce aflăm despre noi din Marea Britania

sqerg16
Nicolas Holzapfel. Sursa foto:Twitter

Cum poate un referendum să îţi consemneze ieşirea din Uniunea Europeană şi, în acelaşi timp, intrarea într-o altă mare familie? Nicolas Holzapfel ştie cel mai bine răspunsul la această întrebare. În vârstă de 34 de ani, Nicolas face parte din rândul britanicilor care au votat, la referendumul din 24 iunie, pentru rămânerea Regatului Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord în Uniunea Europeană, dar şi din cercul celor care nu au renunţat să spere la o schimbare, după consemnarea rezultatului istoric.

Schimbarea a venit la doar un click distanţă. Nicolas s-a alăturat britanicilor care au fost adoptaţi de români, prin intermediul campaniei „Romanians adopt Remainians”, şi, la scurt timp, a reuşit şi să îşi cunoască personal noua „familie” din România, ţară despre care nu ştia foarte multe.
„Am descoperit aplicaţia pentru adopţie după ce un prieten a postat, pe pagina sa de Facebook, că fusese adoptat. La rândul meu, am folosit aplicaţia şi aşa am ajuns la Mihaela. Ne-am trimis cereri de prietenie pe Facebook, la scurt timp după „adopţie”, şi am conversat puţin prin intermediul comentariilor ataşate la postarea despre adopţie. M-am amuzat tare când am văzut, pe pagina ei de Facebook, că anunţa că a adoptat un britanic şi că avea impresia, din cele văzute pe pagina mea, că sunt actor.
De fapt, joc în spectacole de teatru în timpul liber”, a povestit, pentru Gândul, Nicolas.
Nu a trecut mult timp, şi Nicolas a ajuns să îşi cunoască personal familia „adoptivă” din România, când Mihaela şi soţul ei au venit la Londra să îşi viziteze fiul, care se mutase aici cu soţia sa în urmă cu un an. Astfel, Nicolas a ajuns să îi cunoască atât pe soţul, cât şi pe nora Mihaelei.
Citeste materialul complet AICI

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.