Marele clopot al Mântuirii neamului românesc, imagini și explicații. Preafericitul, cu chipul implementat

BUCURESTI - CLOPOTE - CATEDRALA MANTUIRII NEAMULUI

Marele clopot care a stârnit atâtea controverse datorită dimensiunilor sale și costurilor continuă să uimească o lume întreagă. Probabil motiv de mândrie pentru Preafericitul Daniel. Sondajele online neoficiale arată că este unul dintre cei mai puțin iubiți patriarhi din istoria Bisericii Ortodoxe române. Nu știm dacă e adevărat însă redăm ultimele informații de pe sursa Mediafax.ro:

Cel mai important este, ca semnificaţie, clopotul cel mare. Va fi folosit în ocazii rare şi va fi ridicat la o înălţime de 60 de metri. Acest lucru plasează România printre puţinele ţări din Europa, care au un clopot cu un asemena tonaj, ridicat atât de sus.

„Este unul dintre cele mai mari din Europa, s-ar putea chiar cel mai mare din Europa ca şi clopot suspendat la o înălţime foarte mare, la înălţimea de 60 de metri. Cele mai mari clopote ca tonaj există în Rusia, dar aceste clopote foarte mari, de până la 60 de tone, sunt la sol, nu sunt ridicate la o înălţime foarte mare din motive evidente care ţin de siguranţa clădirii respective. Deci este unul dintre cele mai mari clopote din Europa, nu ca tonaj, ci ca obiect suspendat”, a declarat Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române.

Pe clopote se află şi efigia chipului Patriarhului Daniel, lucru care a stârnit nu de puţine ori controverse în spaţiul public. Patriarhia explică însă că această efigie este o consecinţă firească a muncii depuse de Patriarh pentru înălţarea Catedralei. În plus, astfel de tradiţii sunt respectate inclusiv în lumea catolică.

„Prezenţa chipului Patriarhului Daniel pe clopotele Catedralei Naţionale este justificată de importanţa actului ctitoricesc pe care Patriarhul Daniel, din multe puncte de vedere, l-a făcut pentru ridicarea acestei catedrale.

Catedrala Mânturiii Neamului este proiectată să reziste cel puţin 500 de ani şi la cutremure multiple cu magnitudine de peste 8,5 pe scara Richter.BUCURESTI - CLOPOTE - CATEDRALA MANTUIRII NEAMULUI

În subsolul clădirii se vor găsi şase adăposturi antiatomice pentru situaţiile de urgenţă, care pot adăposti câte 300 de persoane fiecare.

Fundaţia Catedralei este un masiv din beton armat în care au intrat nu mai puţin de 25.000 de tone de beton şi în jur 15.000 de tone de armătură.

Patriarhia a explicat că locul în care este ridicată Catedrala Mântuirii Neamului, în spatele Casei Poporului, nu este ales întâmplător. Acolo, în timpul comunismului, existau cinci biserici. Trei dintre ele au fost demolate de Nicolae Ceauşescu.

Citește toată știrea pe Mediafax

Sursele foto: Mediafax

Anunțuri