Gânduri de la Napoli: „Iubirea și bunătatea din tine”

20526571_1539291429474634_130534545_n

Iuliana Dinte, poet

Autor, Iuliana Dinte (Matyas în revistă), poet, Italia, Napoli

Despre mine întâi!

Deşi peste câteva luni voi împlini 29 de ani şi sunt mamă de câțiva ani buni mă simt încă o copilă şi cred că aşa voi rămâne pentru totdeauna, un copil cu trup de femeie.

Sunt omul care vede frumosul în oameni, care iubește tot, dar mai presus de tot iubesc copiii. Pentru mine copiii sunt bucățică din sufletul Domnului ruptă şi pusă în palmele noastre şi cred cu tărie că lumea se va schimba în bine doar prin iubirea noastră față de copiii lumii.

Mereu mi-a plăcut să citesc şi să scriu dar o faceam foarte rar, am descoperit plăcerea scrisului şi am început să iubesc cu adevărat poezia pe patul de spital. Când frica punea stăpânire pe mine citeam sau îmi scriam emoțiile, încercam să-mi scriu durerea în diverse forme, apoi am început să scriu în gând.

Îmi amintesc cu emoție în suflet ziua în care trebuia să mă operez, am plecat spre sala de operație cu poezia pe care mi-o spunea bunica în gând, am repetat poezia lui Mihai Eminescu (Pe lângă plopii fără soț) de trei ori, mi-am mai amintit versuri din câteva poezi care mă făceau să zâmbesc, am fost conștientă pe durata operației care mi s-a spus că a durat două ore, eu atunci nu am simțit timpul, pentru prima dată am simțit că timpul stă pe loc pentru mine.

Am scris în gând şi l-am simțit pe tata lângă mine, de fapt îi scriam lui, abia asteptam sa ies de acolo să-mi pun gândurile pe hârtie, din păcate au urmat încă 20 de ore cu durei, iar eu am uitat o mare parte din ce am scris.

Acum cred cu tărie că doar nașterea este o întâmplare, restul sunt etape ale vieții, la fel şi moartea!

Sunt un om vesel, mereu cu zâmbetul pe buze, iubesc simpitatea şi naturalețea, animalele şi natura, îmi place să dăruiesc şi cred că cel mai frumos dar pe care l-am primit de la Dumnezeu este darul de a dărui.

Am crescut în Delta Dunarii în prima parte a copilariei mele, acolo am învățat de la nuferi ce înseamnă gingăşia, jucăriile mele preferate nu erau cele normale ci broscuțele țestoase sau şerpii. Iubesc serpii iar eu mă consider o sălbatică plină de sensibilitate.

Prima mea meserie a fost cea de ospatar, deşi am mai făcut cursuri în mai multe domenii eu până acum două luni am lucrat cu dragoste aceiaşi meserie. Am învățat să fac meseria asta cand aveam 16 ani, de nevoie, apoi am început să o iubesc, în trecut mă bucuram că puteam face câțiva bănuți în plus față de alți oameni care poate au studiat mult peste mine, acum îmi doresc să cresc intelectualul, să las aceată meserie minunată altor tineri.

Sunt o fire vorbăreață şi prietenoasă, cred în iubire pentru tot, în suflete frumoase şi în Dumnezeul din mine.

Iubesc florile dar nu-mi place să primesc flori, îmi place să mă plimp să văd locuri ce aparțin trecutului, să simt cum prinde viață istoria în ochii mei, sub tălpile mele şi în palmele mele, îmi place să citesc cărți în care sunt scrise povești reale, istorice sau psihologie.

Iubesc psihologia, ştiinta sufletului, iubesc să mă descopăr zi de zi, şi nu stiu dacă este o calitate sau un defect dar sunt un om extrem de curios, curiozitățile mele nu sunt însă cele normale!

Scopul meu principal este să iubesc, să devin bogată prin iubire!

Iubire, unde este bunătatea din tine, unde-ți ții ascunse aripile când îmi loveşti cu vorbe visele. Şi te rog, mai spune-mi o dată cu cum erai când aveai inima caldă.

Mai spune-mi iubire poveşti, despre cât de bine iubeşti, mai scrie-mi puțin din trecut şi lasă-mă să văd în mine ce nu am avut, lasă-mă să-ți ating coastele, să-mi simt inima cum bate sub ele, să fur culori din irişii tăi, să pictez în verde visele uscate, să pictez o mare în sufletul sec, câțiva nori în inima mea plina de dor, să pictez gingăşia de pe buzele mele şi iubirea ce ai rupt-o din tine.

Lasă-mă iubire, lasă-mă să mor aici pe prispă, să văd cum apune soarele la mine-n inimă, să visez la o altă viața, la un alt tărâm, la un alt plai dar la acelaşi crai.

Lasă-mă iubire, dar iubește-mă cu patimă…

Uneori ne dor atât de rău oasele inimii, ne curg lacrimi din suflet şi ne plouă în inimă. Sunt zile când vrem să rupem carne din carnea noastră să dăm pile de pe pielea noastră celor dragi noua când se află-n suferință, zile când şi un oftat ne obosește iar cuvântul ni se pare atât de greu de rostit, când vrem să rupem suflet din sufletul nostru, să dăm zile din zilele noastre şi bucurii din bucuriile noastre celor pe care îi iubim.

În drumul vieții noastre vom avea momente din care nu credem că putem ieși, momente care ne fac să credem că viața nu este poveste, ne vom înțepa şi în flori şi ne vom alina cu spini, zile din viețile noaste pe care nu le putem uita, nici urâ, nu le putem iubi dar ne va fi dor de ele.

Acele zile nu sunt zile, sunt momente din viața noastră, sunt lecții de care fiecare om are parte mai devreme sau mai târziu, dar fiecare om le trăieşte diferit, există oameni care le trăiesc cu zâmbetul pe buze şi oameni care le trăiesc ân genunchi, oricum le-am trăi ele trec, trec dacă avem încredere în noi, în sufletul şi inima noastră!

Am nevoie de tine să mă repari, să-mi pui la loc fiecare piesă cazută, să-mi strângi șuruburile cu săruturi, să-mi iei rugina de pe suflet. Am nevoie să mă strângi în brațe atât de tare și-ndelung până când sufletul meu de copil se va uni cu cel de adult iar aripile îmi vor crește la loc. Am nevoie să-îi simt respirația în palmă, atingerea în talpă. Gâdilă-mă în inima să râd iar ca o nebună. Toată nevoia mea ești tu… Nu-mi doresc să fiu o piesă de teatru, nici cel mai bun film nu mi-aș dori sa fiu. Nu-mi doresc să fiu o carte, nici floare pe câmpie, nu-mi doresc să fiu nici poezie. Din tot frumosul lumii îmi doresc să fiu emoție, pentru că doar emoția le poate cuprinde pe toate!

Nu a mai rămas nimic sănătos în tine, ți-au rămas doar pumnii cu care ai lovit atât de des norii. Pumnii în care ai plâns si ai strâns lacrimi pe care le-ai transformat în pietre.

Ți-a putrezit tot acum, şi lacrimile, şi amintirile, priveşte-te ți-au putrezit călcâiele cu care ai strivit de atâtea ori suflete. Acum ai doar pumnii pe care-i poți folosi pentru a te ruga. Roagă-te în pumni să te renaşti din flori, din nori, din tot ce e frumos. Poate nu vei fi din nou om, poate vei fi fluture sau bondar, dar orice ai fi iubește nu putrezi din nou.

SURSA: Revista ROMÂNIA TA DIASPORA de promovare a românilor din toată lumea și valorilor românești, partener media

 

Anunțuri