Pe 5 august 1922 se năștea marele scriitor Marin Preda. Mai multe despre viața și opera lui

20643590_1470678253025377_1209486041_n

Marin Preda

Nu o să dezbat aici pentru că nu mă consider critic literar, opera sa. Pot doar să spun că în adolescență i-am citit cărțile de nenumărate ori, am sorbit simplitatea și naturalismul prozei sale dar mai ales adevărul dintre rânduri. Apoi am urmărit marile ecranizări, de neegalat până astăzi, în distribuții unde marii actori români au știut să îl valorifice pe SCRIITORUL  cel mare până la pasiunea de a îmbina ironia cu regretul că undeva, cândva, oameni mici și mărunți decideau destinele valorilor românești, după gratii sau în viața de zi cu zi.

Așadar, pe data de 5 august 1922 se năștea la Siliștea-Gumești în județul Teleorman, MARIN PREDA (foto 1), scriitor român, unul dintre cei mai renumiți pe care i-a avut România. Autor al celebrului roman Moromeții, Preda îsi semnează sentința de marginalizare de către regimul dictatorial prin publicarea în 1980 a marelui roman CEL MAI IUBIT DINTRE PĂMÂNTENI, o critică deschisă asupra sistemului totalitar. Ecranizate cu mare succes, cărțile sale au fost mereu cenzurate în anii comunismului, ciopârțite și chiar vândute pe sub mână. „După câteva săptămâni pe piață, romanul a fost retras din toate bibliotecile și librăriile publice și universitare. În scurt timp, pe 16 mai 1980, scriitorul a fost găsit mort în camera sa din vila de creație a scriitorilor din Palatul Mogoșoaia. Mulți acuză sistemul de atunci de moartea marelui scriitor.” (Wikipedia)20624517_1470678203025382_1035508483_n

Să aflăm și alte detalii din presa timpurilor, Adevarul.ro:

„Marin Preda a fost pentru cele trei soţii ale sale „cel mai iubit dintre pământeni“. Scriitorul a iubit pătimaş şi a suferit din amor. Despre Preda, soţiile au spus că era, înainte de toate, scriitor şi apoi amant. Marin era „omul pe care o femeie visează să-l găsească“. Aurora Cornu a fost marea iubire a lui Preda, Eta Vexler a fost soţia evreică care i-a atras antipatia regimului, iar Elena a fost cea care l-a făcut pe scriitor tată.

Citeste mai mult: adev.ro/nmvrvs

„Iubirea poate să fie oricum, numai să fie! Poţi să arăţi ca un chimval răsunător, dar dacă dragoste nu e… spune evanghelistul. E vorba, desigur, de dragostea divină, dar a noastră, cea profană, are oare vreo limită care s-o împiedice să atingă graniţa divinului? Lăcaşul ei nu e tot inima umană?“, se întreba Marin Preda, prin Victor Petrini în celebrul roman „Cel mai iubit dintre pământeni“. Preda a fost pentru cele trei soţii ale sale cel mai iubit dintre pământeni, un soţ pe cât de adorat şi iubit, pe atât de dificil de înţeles. Preocupat mai mult de carieră şi literatură, despre Preda se spune că n-a trăit iubiri adolescentine care să îi fi marcat existenţa sau să îi influenţeze scrierile. A descoperit marea dragoste la 32 de ani când a cunoscut-o pe tânăra Aurora Cornu de doar 20 de ani. Marea dragoste Povestea de iubire dintre frumoasa tânără şi scriitor a început la malul mării. Se văzuseră pentru prima dată la vila Uniunii Scriitorilor în 1952, dar prima întâlnire s-a rezumat la un simplu schimb de replici. Doi ani mai târziu se regăsesc la malul mării. Printr-o ironie a sorţii, ea ocupa camera care ar fi trebuit să îi revină scriitorului. Galant, Preda îi cedează camera însă, încăpăţânată, Aurora îşi face bagajul şi pleacă. Din corespondenţa celor doi , făcută publică ulterior, reiese că Preda s-a îndrăgostit nebuneşte privind-o pe Aurora cum îşi strânge bagajul. A doua zi, direct de pe malul mării, îi scrie prima scrisoare de dragoste: „Dar iată că o adiere de durere, de părere de rău, de mâhnire izvorăşte din inima mea. Te-am făcut să suferi (nu ştiu unde, când şi de ce), dar simt că acest lucru s-a întâmplat şi mi-e greu să îndur asta acum, singur, cu gândul la tine, scriindu-ţi întâia mea scrisoare de dragoste. (…) Te iubesc de tot, cu părul tău, cu hainele tale verzi, cu salopeta şi sandalele tale ciudate. Iubesc cingătoarea ta ascunsă, copcile, oasele trupului tău… Totul, aspiraţiile tale, somnul tău… Vanitatea şi cochetăria ta distilată, neliniştile tale profunde, gândul tău puţin îngheţat, categoric şi fără ascunzişuri, atât de temut de către amatorii de compromisuri“. Acesta a fost începutul unei poveşti tulburătoare de dragoste” 20668101_1470678223025380_2144620757_n

Wikipedia.org:

Copilul Marin Preda își petrece copilăria în această familie numeroasă care – în ciuda celor două loturi de pământ „primite la împroprietărire” – nu este lipsită de griji.

„În septembrie 1929, învățătorul Ionel Teodorescu îl înscrie pe Marin Preda în clasa I, însă tatăl, care și-a dat copiii la școală numai la vârsta de 8 ani, nu-l lasă să frecventeze. Anul următor este reînscris în clasa I, la Școala primară din satul natal. Dar, ca în orice familie de la țară, copilul participă și la treburile gospodărești (păzitul vitelor, munca la câmp), ceea ce face ca în primele clase să absenteze adesea de la școală. Dar treptat-treptat, se dovedește printre elevii cei mai buni din seria sa, obținând premiul cu coroniță (scenă evocată în Moromeții).

Anul 1933 – 1934 (clasa a IV-a) este unul dintre cei mai grei din viața școlarului: tatăl nu-i mai poate cumpăra cărți și se îmbolnăvește de malarie. Învățătorul îi arată multă bunăvoință, îl ajută să termine anul școlar și-i împrumută cărți. Când nu găsește cărți noi în sat, merge să împrumute în comunele vecine: „Cum adică – exclamase odată tatăl surprins – să faci treizeci de kilometri până la Recea, după o carte, domnule?! Dar ce, e aurită? Și să-l fi pus la o treabă mai mică decât asta, ar fi ieșit gălăgie mare…”. Cu rugăminți repetate și insistențe, obține de la mama sa promisiunea că îl va convinge pe tatăl său să-l dea la „școala de învățători”.

Despre plecarea din satul natal:Aveam impresia că dacă mă întorc, n-o să mai pot pleca”. Nereușind să publice nimic și nici să-și găsească o slujbă, Marin Preda o duce din ce în ce mai greu: „Mi-e imposibil să-mi amintesc și să înțeleg cum am putut trăi, din ce surse, toată toamna și toată iarna lui ’41-’42. Doar lucruri fără legătură, nefirești… N-aveam unde dormi, era lapoviță prin tot Bucureștiul, și umblam fără oprire cu tramvaiul de la Gara de Nord la Gara de Est. Toată ziua și toată noaptea.” Uneori mai trăgea la fratele său Nilă, într-o mansardă minusculă unde „rămânea pierdut ceasuri întregi, cu coatele sub ceafă”.

În volumul colectiv de versuri „Sîrmă ghimpată”, Geo Dumitrescu include poezia „Întoarcerea fiului rătăcit” de Marin Preda, dar manuscrisul volumului nu obține viză pentru tipărire. Tot prin intermediul lui Geo Dumitrescu, Marin Preda este angajat corector la ziarul „Timpul”, în 1941.”

„Marele singuratic” avea să urce ulterior treptele succesului literar, un succes curmat de Securitatea comunistă după spusele unora:  Potrivit raportului medico-legal, „moartea lui Marin Preda a fost violentă și s-a datorat asfixiei mecanice prin astuparea orificiilor respiratorii cu un corp moale, posibil lenjerie de pat, în condițiile unei come etilice”. Marin Preda este înmormântat pe Aleea Scriitorilor din Cimitirul Bellu.

Ce scria Stelian Tănase pe 13 mai 2013 despre moartea scriitorului:

„Vestea morții lui Marin Preda a provocat consternare. Omul era în putere. Scria mult, era activ. Succesul ultimului său roman îl plasase în centrul atentiei. Era popular, citit, iubit, în plină glorie. Toată lumea aștepta de la el o nouă carte. Autoritățile nu știau cum să reacționeze. “Cel mai iubit dintre paminteni “ cuprindea destule critici la adresa regimului. Asta și făcuse succesul romanului. Presa a dat un comunicat oficial al morții scriitorului, subliniind fidelitatea sa față de regim. Era o minciună propagandistică.

Uniunea Scriitorilor a organizat funeraliile. Corpul a fost depus la biserica Boteanu, apoi în holul Muzeului Literaturii române. Mii de oameni au venit să îi aducă ultimul omagiu. Erau oamenii veniți din proprie inițiativă, cititorii lui fideli. Era pentru prima dată dupa mulţi ani cînd atît de multi oameni se adunau spontan. Aici nu era vorba de unul dintre mitingurile organizate de PCR unde oamenii erau aduși cu forţa din intreprinderi. Era o lume indurerată, venită să plîngă un scriitor iubit. Era o zi urîtă, ploioasă. Corpul lui Marin Preda a fost inmormîntat la cimitrul Bellu.

marin preda  2Mulţi nu au acceptat ideea morţii lui Preda. Zvonurile au împinzit orașul. Ultima sa carte îi crease o aură de opozant al regimului, de scriitor incomod. Regimul putea să nutrească resentimente împotriva lui. De ce nu i-ar fi închis gura? Marea spaimă a cenzurii, a Securităţii și a vîrfurilor PCR era că Preda va scrie o carte în secret pentru a o expedia în Occident. Din cauza asta era supravegheat prin intermediul mai multor informatori plasați în anturajul sau, prin microfoane instalate în biroul său de la editura Cartea românească. Nu e de mirare că la moartea lui unii au răsuflat ușuraţi. Nu știau la ce să se aștepte de la Marin Preda, om imprevizibil, imposibil de controlat. Dispariția lui înlătura un pericol. În Estul Europei, scriitorii făceau cele mai mari greutăți regimurilor comuniste. Publicau în samizdat, semnau proteste, trimiteau manuscrise în Occident. La București se întimplau mai puțin ca în alte tari, dar se putea intimpla. Preda era unul dintre candidații cei mai periculoși la deziceri de regim ca și la acte de protest. Regimul nu avea nevoie de un scandal politic.

A fost ucis Marin Preda de agenti ai regimului ? este o întrebare care a rămas fără răspuns pînă azi. Unii spun că da, alţii că nu, că a fost un accident. Alţii au lansat ipoteza sinuciderii- totuşi prea puțin plauzibilă. Să fi fost dispariţia lui MP un asasinat la comandă, un asasinat politic? Şi azi enigma ramine intreagă. Că omul era supravegheat nu încape îndoială. În documentele oficiale ( medici, procuratură, declarații date de martori) sunt destule inadevertențe și contradiciții. Ele pot fi atribuite capcanelor memoriei, emoţiei momentului. Dar pot să facă parte şi dintr-un scenariu al ștergerii urmelor.

O altă enigmă este soarta manuscriselor sale. Nu apucase să se răcească corpul celui dispărut, cînd autoritațile fac o percheziție în biroul său, deschid sertarele și seiful. Același tratament în camera sa de la Mogoșoaia. Mîini străine au scotocit în căutarea de documente compromițătoare pentru regim – scrisori, jurnale, manuscrisul unui nou roman, carnete de însemmări. E posibil ca unele să fi fost distruse. Sigur altele se află prin arhivele fostei Securități sau ale fostului CC al PCR. Cînd le vom avea vom afla adevărul morții misterioase a lui Marin Preda.

Artline.ro despre viața și cariera lui Marin Preda:

Scriitorul roman Marin Preda s-a nascut pe 5 august 1922 la Silistea-Gumesti, judetul Teleorman. Urmeaza scoala primara din satul natal, continua studiile la scoala din Abrud, apoi la cea din Cristur-Odorhei. La terminarea studiilor devine corector la revista Timpul, in paginile careia debuteaza cu schita „Parlitu'”.

Publica la diverse ziare si reviste schitele si povestirile: Strigoaica, Salcamul, Calul, Noaptea, La camp. Scriitorul frecventeaza cenaclul Sburatorul condus de criticul Eugen Lovinescu, unde nuvela „Calul” face o buna impresie celor prezenti.

Marin Preda debuteaza editorial in anul 1948 cu volumul „Intalnirea din pamanturi”. Primul volum al romanului „Morometii” este publicat in 1955, iar al doilea in 1967. Alte romane scrise de Marin Preda: Risipitorii, Intrusul, Marele singuratic, Viata ca o prada, Delirul, Cel mai iubit dintre pamanteni. 

In colaborare cu  Nicolae Gane, Marin Preda traduce romanul „Ciuma” de Albert Camus si „Demonii” de Fiodor Dostoievski. In anul 1956 i-a fost decernat premiul de stat pentru romanul Morometii, iar in 1971 primeste pentru romanul „Marele singuratic” premiul Uniunii Scriitorilor.

Marin Preda a fost corector la Romania Libera si redactor la revista Viata Romaneasca. In anul 1970 a fost numit director al editurii Cartea Romaneasca, iar din 1968 a fost vicepresedinte al Uniunii Scriitorilor. A fost ales membru corespondent al Academiei Romane in 1974 si deputat in Marea Adunare Nationala in 1980.

Marin Preda se stinge din viata pe 16 mai 1980 la Mogosoaia.

 

 

Anunțuri