Decret aprobat în Italia: Venit minim garantat pentru toată lumea săracă. Iată condițiile acordării

1491843977745.jpg--dimentica_600_euro_al_bancomat__un_uomo_glieli_restituisce

Guvernul italian a aprobat marţi decretul prin care introduce “venitul de incluziune” (reddito di inclusione, pe scurt Rei) de care ar putea beneficia aproape 2 milioane de persoane – inclusiv unii dintre românii ce lucrează în Peninsulă.

Rei înlocuieşte actualul ajutor de incluziune activă, introdus în urmă cu un an şi va fi acordat începând cu 1 ianuarie 2018 tuturor celor care pot demonstra că au “un proiect personalizat de activare şi incluziune socială şi pe piaţa muncii”. Sunt eligibile doar familiile aflate „în sărăcie absolută” – cu venituri sub 6000 de euro anual, potrivit indicatorului ISEE și proprietăți imobiliare – în afara locuinţei în care stau – sub 20.000 de euro.

Cum pot beneficia românii din Italia

Pentru a obţine Rei nu este neapărată nevoie de cetăţenie italiană, putând beneficia de el şi rezidenţii. Acest venit li se acordă atât italienilor, cât şi cetăţenilor UE, inclusiv români, şi rezidenţilor care au permis de şedere îndelungată obţinut după 5 ani de şedere în Italia. Cererile vor putea fi depuse începând cu luna decembrie a acestui an la primării.

Sumele acordate de statul italian prin Rei pot merge de la 190 până la 485 de euro pe lună pentru o familie. Prioritare vor fi familiile cu copii mici sau cu dizabilităţi, gravidele şi persoane peste 50 de ani fără un loc de muncă. Venitul minim garantat li se poate acorda şi celor care au deja serviciu, dar şi şomerilor, însă cu condiţia ca aceştia să nu beneficieze de alte ajutoare sociale.

Rei nu va fi acordat pentru mai mult de 18 luni succesive, dar o familie poate beneficia de el de mai multe ori, cu condiţia să treacă cel puţin jumătate de an între perioadele de acordare a venitului minim garantat.

Potrivit estimărilor oficiale, vor beneficia de Rei circa 400.000 de familii, adică între 1,8 şi 2 milioane de persoane, dintre care 800.000 de minori. În 2016, potrivit statistilor oficiale, în Italia trăiau în sărăcie absolută 1,6 milioane de familii, , adică aproape 8 procente din populaţie.

Anunțuri