10 septembrie, o zi istorică în sportul românesc! „La grande bionda” cucerea Roma și mapamondul!

646x404

Iolanda Balaș, reprezentanta României la Jocurile Olimpice de la Roma în 1960 

Un material de Adrian Melicovici, scriitor, Miane, Italia

Erupția periculosului vulcan Vezuviu a provocat anularea organizării Jocurilor Olimpice de către Italia de la începutul secolului 20. Londra îi lua locul la 1908. Câteva zeci de ani mai târziu, o reprezentantă a echipei României ajungea să concureze singură pentru proba de săritură în înălțime. Nu mai avea adversare care epuizaseră toate etapele regulamentului.Anul 1960, Cetatea Eternă, adică Roma. Povestea mergea mai departe după ce chinezoaica Feng-Jung Cheng realizează mai înainte un record mondial sărind 1,77. Concurenta din România, o depășește cu un singur centimetru în 1958. Sare 1,78 metri. Se numea Iolanda Balaș, reprezenta țara noastră fiind de etnie maghiară.

În 1960, Vezuviul doarme și Roma asistă liniștită, curioasă și parcă nerăbdătoare la o nouă olimpiadă. Finala olimpică aliniază 15 sportive. Sita se cerne. Doar patru dintre ele reușesc să sară peste 1,71 metri. Este momentul când o blondă decisă, concentrată, purtând însemnele tricolore ale României, își ia avânt, privind întâi spre cer. Adică spre înălțimile divine. Pe pământ, mii de spectatori asistă la pașii mari, avântul unei fete hotărâte. Era cea care avea să își impună repetat chiar supremația în disciplina sportivă. Presa italiană și specialiștii au poreclit-o frumos LA GRANDE BIONDA.  Iolanda sare 1,73 metri din prima încercare. Era momentul victoriei la acea ediție dar s-a întâmplat ceva. Regulamentul nu mai permitea contracandidatelor sale să încerce detronarea sa. La grande bionda participă de una singură, concurând cu ea însăși plus ambițiile ei. Sare la altă încercare 1,77 apoi 1,81. Specialiștii, juriul și lumea sportivă se uită uimită la acest moment. Unii veterani își potrivesc ochelarii din tribună, tremurând frumos în amintirea zilelor când gloria sportivă îi trimitea și pe ei acolo, sus, spre podium. A doua clasată după ea rămăsese  poloneza Jaroslava Jozwiakowska, 14 centimetri sărise mai puțin.

Iolanda inspiră adânc. Aievea deodată cu ea și istoria cetății eterne. În timp ce mâinile ei se deplasau din alergătură în sens opus pe lângă corp, poate că aplauzele împăraților romani se auzeau și ele deja. Mai e puțin până la clipa saltului decisiv. Fracțiuni de secundă se scurg mai iute decât clipitul ochilor ațintiți către ea. La grande bionda se aruncă spre cer. Picioarele ei sunt catapultate ca într-un   teatru premieră mondială. Obstacolul rămâne la locul lui, nu mai cade. Și marele record mondial se întâmplă: Sare 1,85 metri. Deja se vede strălucirea medaliei de aur și treapta cea mai înaltă de pe podium. Toată suflarea mondială pasionată de sport aude și vede doar roșu, galben și albastru. Sau invers. Dar ce mai conteaza! Încercase și 1,87 însă ar fi fost prea mult dintr-o dată. Oricum Columna lui Traian era tot acolo, dovedind de peste 19 secole rădăcini ale istoriei. Îndârjiri antice, transformate acum în ambiții lăudabile, la timpul epocii moderne.

Nimeni nu știa că peste alți 4 ani, la Tokio, Iolanda Balaș va exagera frumos cu un alt record, incredibil pentru deceniul sportului românesc al săriturii în înălțime, 1,90 metri.

Ne întoarcem la Roma. Ruinele Cetății se prefac tăcute deși au fost martore milenare ale poveștilor de peste veacuri. Nu mai e nicio tăcere mută peste arena olimpică. Sunt doar lacrimi pe obrajii grandei bionda care urcă pe podium sus de tot și se apleacă să primească medalia de aur. De undeva, se aude Imnul de Stat al României, ce mai contează care…era al nostru și al ei, chiar dacă se născuse din altă etnie. Căci nu a fost o ipocrită. A vrut să plece în Ungaria la 1947. Dar nu a urât România niciodată. Dimpotrivă, a „desenat” tricolorul pe harta lumii și pe istoria de neclintit ori de neuitat a performanței în sportul românesc.

Pe 16 aprilie 2016, Adrian Epure semna un articol pe adevarul.ro care sintetiza un adevăr dureros prin acest titlu: Iolanda Balaş a cucerit „Cetatea Eternă”, la Jocurile Olimpice din 1960, dar comuniştii „au ars-o“ la bani: „Nu uita, clasa muncitoare face economii!”
Suntem în anul 2017. La 57 de ani distanță în arcul timpului, singura economie benefică rămasă pentru noi toți este amintirea de atunci și fluturatul steagului românesc în acorduri care au impus respect, tăcere și admirație, odată pentru totdeauna.

 

Anunțuri