Povestea românilor simpli din Italia care ajută copii și bătrâni din România

14666046_1085167881599008_3342166206165281744_n

Îl știți pe Nicolae Iorga? Cum? Mai sunt persoane care nu au auzit de el? Hai să vă spun: A fost odată ca niciodată, un scâncet de copil. Era la anul 1871, la început de vară. Pe 5 iunie. În arc peste timp, s-a dovedit că micuțul este o minune a societății nu doar moldovenești dar mai ales românești. Marele critic și scriitor George Călinescu, avea să îl caracterizeze câteva zeci de ani mai târziu, astfel: „Iorga a jucat în cultura românească, în primele decenii ale secolului XX, „rolul lui Voltaire”. Pe urmă a intrat în politică, conducând senatori și deputați. Dar nu ăsta e baiul, mai ales că a fost de-al nostru, adicătelea chiar a apărat interesele țării și românilor. Poliglot și declarat copil minune, Iorga a scris și el acolo niscaiva cărticele, „doar” peste 1000, printre care „numai” 10 volume sub titlul de Istoria României. Și s-a făcut secolul 20. Și printre minți rătăcite a apărut mintea sa lumină care a zis așa despre copii: „Copiii trebuie crescuti pentru ei, nu pentru parinti.” Consemnare: Citatele sunt preluate, unele, dinadins fără diacritice. Că dă mai bine spontaneitatea.alina

Secolul 21: Dar pe Doina Mustățea o știți? Pe Eviana Clementina Mereuță, pe Rodica Ciobotaru, pe Valentina Popa și ai lor colaboratori întru ajutorarea micuților din România ori bătrânilor nevoiași îi știți? Ei bine, toți aceștia trăiesc prin străinătate, pe la Roma. Și au un proiect de suflet inițiat acum vreo 13 ani de inimoasa Doina Mustățea. A ieșit ceva fain anul acesta: Se numește Cartea-O ușă deschisă către viitor. Cartea Destine, unde Doina a adunat texte sub formă de gânduri, poezie, vorbe lumești de la cei din străinătate, este produsul acestui proiect. Nu singurul. Adică s-a distribuit în toate direcțiile pentru vânzare în scop umanitar. Pentru a pune umărul la stoparea abandonului școlar măcar într-o mică parte de lume, că na, după posibilități. Banii nu au ajuns în conturi offshore ci în viața și sprijinul copiilor amărâți din țară, mai ales în Vrancea. Atenție: Inclusiv italieni s-au alăturat proiectului donând ori cumpărând cărți pentru ca banii să ajungă la sărmanii din țară. Și au mai ajuns în mâinile și amărăciunea vârstnicilor. Niciunul dintre protagoniștii susținerii acestui proiect nu a fost copil poliglot ori minune sau istoric precum marele Iorga. Dar sunt urmașii lui din secolul 21, în ce privește omenia. Ba de aceiași vreo 13 ani s-au strâns și continuă să se colecteze ajutoare în valoare de multe mii de euro. Românii din Italia și nu numai, donează. Înmulțiți măcar juma’ de tonă lunar de ajutoare cu 12 luni și apoi cu 13 ani iar la sfârșit veți realiza valoarea donațiilor.23131655_784585581744113_2470975197154713519_n

Scriitorii își donează cărțile pentru a fi vândute în scop umanitar, nu toți dar tot e ceva. Ori pentru a sprijini bibliotecile tot mai sărace și puțin frecventabile, mai ales din mediul rural. Ajung la copiii și bătrânii din țară haine, rechizite, încălțăminte, dulciuri și da măi fraților, ajunge și zâmbetul care șterge lacrimile disperării. Este momentul ăla când bucuria nopților și zilelor de flămânzire mai dispare. Când copiii pot încălța un pantofior și deseori nou, nu second hand. Când bătrânii deschid ușile abia sprijinindu-se de baston ori de viețile lor prea pustii în sărăcie și singurătate. Vorbim despre ROMÂNIA REALĂ.

Motivele acestui proiect de suflet, numit Cartea- o ușă deschisă către viitor:

Eurostat, statistici 2017: „Statele membre ale Uniunii Europene cu cel mai ridicat procentaj al abandonului școlar în 2016 au fost Malta (19,6%), Spania (19%) și România (18,5%), la polul opus situându-se Croația (2,8%), Lituania (4,8%) și Slovenia (4,9%), arată datele.” (…) „În cazul României, abandonul școlar a urcat de la 17,9%, în 2006, la 18,5%, în 2016.” agerpres.ro
Sau Digi 24, 2016: „România este ţara cu cei mai mulţi elevi din Uniunea Europeană care abandonează şcoala. Doi din zece elevi ajung să renunţe la şcoală. Cei mai mulţi sunt de la ţară şi provin din familii sărace. Toate astea în timp ce în ultimii zece ani s-au investit sute de milioane de euro pentru a combate abandonul şcolar. În fiecare an, peste 50.000 de copii români abandonează şcoala. Câţi dintre ei se reîntorc în sistem? Prea puţini, iar numărul lor nu este inclus în nicio statistică oficială. Cei mai mulţi copii care ajung să renunţe la şcoală sunt de la ţară şi vin din familii sărace, acolo nevoia de hrană e mai importantă ca nevoia de ştiinţă.”
Ori Dana Buzducea, director la World Vision: „Cel mai puţin vizibil, dar cel mai periculos, este că ne-am obişnuit cu abandonul şcolar, comunitatea s-a obişnuit cu ideea că e ok ca un copil să nu meargă la şcoală şi nu este aşa.”
Cifre îngrijorătoare, ha? Nu prea discutate în forumuri din alea făcute pe bisericuțe cu selfiuri ipocrite și aleși sosiți prin Italia mai mult să vadă Fontana di Trevi decât să bage mâna în Boca della Verita.

Vorbe anunțate și vorbe despre bătrânii noștri:

Pe rețeaua de socializare Facebook, circulă și sunt postate la vedere anunțuri care pot umple inima de bucurie și viața de ușurare celor unde trebuie să ajungă și au ajuns deja tone întregi de ajutoare de ani buni. Și da, se folosește această formă de reclamă nu pentru ca cineva să iasă în evidență cum dinadins interpretează unii fără 7 ani de acasă și fără educație. Se folosește pentru că de aia a fost lansată, ca să socializăm, să ne ajutăm între noi, să ne relaxăm, să scurtăm distanțele comunicării și să ne bucurăm că lumea frumoasă e mai aproape dacă o preferăm și căutăm atenți. Ce, site-urile nu folosesc mai toate rețeaua Facebook pentru a face cunoscut conținutul lor?
Am citit și zilele trecute câteva vești bune. Iaca domne’ ce face omu’ frumos deși nu-i bogat, nu-i ditamai patronul ori cu mare funcție la stat. Citez de prin octombrie-noiembrie 2017: „Doina Mustățea-Au plecat catre Romania coletele pentru familia cu 9 copii din Adjud. Transportatorul, SC PANEURO EXPEDISION SRL(Nelu Carabulea), s-a alaturat proiectului CARTEA O USA DESCHISA CATRE VIITOR si ne-a asigurat al doilea transport catre copii defavorizati din Romania, primul transport a mers catre scolile din Pufesti si Ruginesti.
O parte din donatiile voastre au ajuns la destinatie: scoala de la Pufesti si scoala de la Ruginesti. Multumesc donatorilor, distribuitorilor si transportatorului. (…) Şcoala Gimnazială Pufeşti Vrancea, 31 Octombrie · 25 de perechi de ghete noi, cu blăniță, gata să reziste la orice iarnă, oferite de domnul Dan Dărmănescu.
(…) Rodica Ciobotaru si Marilena Bacanu, au ajuns la destinatie coletele in care sunt ghiozdanele si rechizitele achizitionate cu banii donati de voi. Localitatea unde locuiesc acesti copii este foarte departe de oras si coletele au ajuns mai greu dar d-nul Neata, salvatorul nostru din situatii dificile, le-a dus la primaria din sat si de acolo au fost preluate de tatal copiilor (…) Misiune indeplinita, pachetele trimise de Doina Chelaru si prieteni ei din Italia, au ajuns la o parte din familiile afectate de revarsarea paraului Balanu, din sat Bordeasca, comuna Tataranu. In numele lor si a actualului primar Barbieru, mii de multumiri, celor care au contribuit la aceasta colecta! (…) Au ajuns la Alina gecile groase de iarna. Le avea inca pe cele trimise de voi anul trecut insa ii erau aproape fixe. Acestea ii vin bine si va multumeste. Odata cu ea va multumesc si eu. Sper sa reusim sa ii trimitem ceva si de Craciun pt ca Alina este crescuta si intretinuta doar de sora ei de 20 de ani si reusesc greu sa ajunga la sfarsitul fiecarei luni.”
Apropo, știaţi cât de frumoşi sunt bătrânii noştri? Ştiaţi că frumuseţea lor se naşte tocmai din anii pe care-i poartă de acum pe umerii obosiţi de grijile unei întregi existenţe? Ştiaţi că ei se mulţumesc cu aproape nimic numai să îşi vadă bolile alinate şi singurătăţile alungate ?
Dar frumuseţea acestor fiinţe care cândva au dat viaţă pentru viaţă, este neasemuită tocmai prin sacrificiile făcute de ei în atâta amar de ani cât poate cuprinde dragostea lor de copii şi nepoţi, niciodată secată. Dar bătrânii au lacrimi. Lacrimi de bătrâneţe, lacrimi de neputinţă, lacrimi de îndelungată suferinţă, lacrimi de teamă şi temere că până la urmă, vor pleca şi ei dintre noi, cum o face fiecare muritor.

Epilog da’ tot nu’i gata

 Mai mult, iese acuși pe 9 noiembrie un volum editat tot prin implicarea lui Cristi Merchea, jurnalist și coordonator al site-ului info din Italia, Emigrantul.it.  Este denumit Dulce și Amar, un volum gros și impresionant cu poveștile de viață ale conaționalilor din diaspora și care e descris așa: „Cartea este „vocea interioară a unei Românii osândite la exil pentru că nu mai există cale de întoarcere” așa cum frumos spune în prefață istoricul Romeo-Valentin Muscă.”
Dragi cititori, e prea mult de spus și de povestit despre ce se întâmplă frumos prin Roma din partea unor oameni extraordinari al căror nume ar trebui să fie scris cu majuscule. Însă ei nu au pretenția asta. Ei vor dacă e interesat cineva din lumea aceasta să se afle că abandonul școlar din România trebuie să scadă cât mai mult, să pună umărul, să ajute bătrânii și nu le trebuie nici forumuri, nici ședințe cu mai-mari, nici statui. Le trebuie deja ceea ce au: Omenie. Unii spun că sunt copii prin acțiunile lor. Greșit. Iată motivul: „Când nu mai suntem copii, înseamnă că am murit demult. Constantin Brâncuși.”. Sau dacă vreți ceva mai de ale elitelor, iată: „În ochii copiilor nu există cele șapte minuni ale lumii, ci cele șapte milioane de minuni. Walt Streightiff
Adrian Melicovici, scriitor rezident în Italia

Anunțuri