Până la ultima suflare a „badantei”

batrana2_45643300

În urmă cu destui ani putem spune, era așa o strângere de inimă, teama de necunoscut și totuși optimismul oferit de ceea ce urma să vină. Nu pentru ea ci pentru nepoții ei. Există mii și mii de citate despre ambiție, dăruire, sacrificiu. Însă niciunul nu întrunește cu adevărat toate poveștile de viață trăite de româncele sau românii plecați peste granițe. Nici nu ar avea cum. Astăzi mă voi opri la badantele (Îngrijitoare) din Italia. Autocare, avioane, microbuze, aduc zilnic în peninsulă și insulele care o completează ca țară, sute de femei disperate să scape de coșmarul lipsurilor din România. Sunt strigăte neauzite și nici măcar rostite la tribuna vreunui parlament românesc. Sunt lacrimile de dorul celor rămași acasă, copiilor, nepoților. La început, nu erau mijloace legale să poți pleca la muncă în Italia, ca acum. Existau excepții. Nu erau nici curse low-cost aeriene, nici autocare, nimic. Doar călăuzele care spălau bani pe seama disperării și dorinței crunte de a avea un alt orizont în viață, riscul și uneori mersul pe jos pe tărâmuri necunoscute. Riscuri plătite cu bani grei, deseori, care nu asigurau întotdeauna un loc de muncă sigur.
În 2017, situația s-a mai schimbat. Tinerele de altădată nu mai sunt tinere. În cazul multora, a venit realizarea de suflet pentru cei dragi, în cazul altor femei emanciparea și obișnuința cu o lume mai civilizată. Știu, pentru toate, România a rămas acolo, undeva, în colțul acela de suflet românesc. Totuși, dramele româncelor și românilor continuă și astăzi. Aproape zilnic își pierde viața câte un conațional. Aproape zilnic se dau telefoane în țară pentru repatriere. Lupii profitului nu lipsesc. E concurența mare între clanurile românești, nelipsite și ele, care au împrumutat obiceiul „mafiot” dar fără a ucide, de a face bani pe spinarea bocetelor și deceselor. Noroc cu sindicatele și cu informația tot mai completă din ziua de azi. Și cu cei corecți, care totuși nu lipsesc. Ofertele pentru ducerea cadavrului acasă, doar că nu sunt afișate ca la market, pe rafturi. Sau ca-ntr-un mercato săptămânal pe tarabe. Știu, sună dur și totuși, asta e situația.
Să revenim la badanta de acum aflată la altă vârstă. A suferit, a fost mințită, i s-au luat bani din salariu, poate, cota cerută de câte una mai șmecheră în a face comisioane pentru găsirea unui loc de muncă, a fost abuzată în numeroase cazuri, păcălită, apoi a învățat să își ceară drepturile, cât mai mult, an după an. A trimis bani acasă, dintre pereții ăia reci ca străinătatea încă neștiută, a trimis pachete peste pachete. Și astăzi, badante care au trecut bine de 55 de ani, chiar 60-70, mai muncesc la familiile italiene, ridicând și rupându-și spatele cu aceleași mâini, deloc vânjoase ca altădată. Ce tot atâta critică din partea unora și din păcate tot de-ai noștri care nu știu nici să-și facă patul?

Dramele se succed și azi, acum, continuu. Să ne amintim: Ziarul Emigrantul, 28 iunie 2017: „Imola – O româncă de 59 de ani, badantă rezidentă pe strada Del Lavoro, în Mordano, s-a simțit rău la locul de muncă și a decedat. Bătrâna de care îngrijea, în vârstă de 101 ani, a încercat să sune la serviciul de urgență, însă a căzut în încercarea de a se da jos din pat.” Și câte ca ea…nici măcar nu a mai apucat să își vadă pensia în mână…nici măcar nu a mai apucat să își îmbrățișeze familia…și da, nu e singura…câte alte sute de badante nu au trăit coșmaruri, apoi dureri crunte de mijloc, de spate, apoi s-au dus la îngeri, câte conaționale nu au mai apucat să își îmbrățișeze copiii, nepoții…o altă badantă s-a dus să pună pachet la microbuz, ăla cu care se și ducea acasă, în țară, în concediu. Și după ce l-a pus…nici nu a mai apucat să sune a doua zi, ca să se asigure că bunătățile și poate vreo bancnotă rătăcită de 50 de euro, bine ascunsă, sunt pe mâna cui trebuie. Pentru că a murit.
Ce mai trec anii… ce mai trece timpul… ce de îmbrățișări, bucurii, lacrimi, mulțumiri și nemulțumiri prin Italia…pentru că badanta româncă, muncește de când se știe nu pentru ea mereu ci pentru toți ceilalți, ajutați de mâinile tot mai obosite…de munca ei…pentru că nu renunță niciodată. Și așa o găsește deseori și ultimul oftat al existenței. Aduce bucurii și ajutor până nu mai poate, până la ultima suflare!

Anunțuri