Iată finaliștii concursului literar DISTINCȚIILE REVISTEI ITACA-DUBLIN

Cu puțin timp în urmă, Viorel Ploeșteanu, redactor-șef la revista literară Itaca, precum și Doria Șișu, fondator și editor al revistei, au anunțat numele finaliștilor concursului literar de proză și poezie, DISTINCȚIILE REVISTEI ITACA, DUBLIN-CARTEA ANULUI 2017, ajuns deja la ediția cu numărul 3. Este remarcabil faptul că soții Ploeșteanu, organizează anual mai multe concursuri de poezie și proză, ducând astfel mai departe stindardul culturii românești contemporane.

Volumele de proză intrate în finală pentru Cartea anului 2017:

Credinciosul meu dușman – Elena Dumitrescu-Nentwig (Portugalia), Editura Limes, Cluj, 2017
Jurnalul lui Sake – Florin Oncescu (Canada), Editura Limes, Cluj, 2017
Povești de la malul pescarilor din Limhamn – Daniel Onaca (Suedia), Editura Coresi, 2017

28379456_1848186351878506_8789698875831785892_n

Volumele secției proză intrate în finală

Volumele de poezie intrate în finală pentru Cartea anului 2017:

integrala efectului de fluture – Andrei Zanca (Germania), Editura Limes, Cluj, 2017
fată departe aer de hârtie – Elena Katamira (Spania), Editura Pleiade, Satu Mare, 2017
luminile altor orașe – Adela Rachi (SUA), Editura Pleiade, Satu Mare, 2017.

28279132_1848185228545285_2765023366389252253_n

Volumele secției poezie, intrate în finală

În scurt timp urmează ca juriul, format din oameni bine pregătiți care locuiesc în mai multe țări ale diasporei, să ofere și decizia finală, când vor fi anunțați câștigătorii Distincțiilor. Festivitatea de premiere va avea loc într-un cadru special în Irlanda, la Dublin, în 5-6 mai 2018.

Organizatorii au mulțumit tuturor participanților pentru implicare urându-le totodată succes!

Anunțuri