Laura Cătălina Dragomir la Barcelona, prin Robarna via creațiile poetei. Și „Punct”, librăria

31960706_636230953380847_8467167036357738496_n
Laura Cătălina Dragomir, vorbind audienței

Nota redacției: De curând, una dintre cele mai originale poete ale momentului, Laura Cătălina Dragomir,  și-a prezentat versurile, gândurile și în general aparițiile editoriale. S-a întâmplat la Barcelona, fix în inima încă fremătând a Catalunyei. Scriptic vorbind, în Spania. Cum nu e prima oară când apar niscaiva informații despre femeia-face-tot-de-una-singură-reușind-mereu, mă rezum în a menționa evenimentul prin ea, felicitând totodată neobosita Robarna ca asociație și pe cei care duc mai departe momentele strălucirii unor autori minune. Iată ce a scris Laura despre toate acestea, în stilu-i caracteristic:31959850_636231866714089_2371722322861096960_n

Laura Cătălina Dragomir: „De obicei oamenii au visurile și cei din jur( când se arată dispuși la bunătate și colaborare) le transformă alături de ei în idei și acțiuni.
Eu, cea care scrie, am avut un drum de tot-suit nu neapărat pentru că Dumnezeu nu mi-a stat cuminte și tot cu steaua mi-a dat pe la tâmple.
L-am avut pentru că lume minunată m-a motivat și, cel mai important, și-a suflecat mânecile să-mi sprijine motivația.
Colegii mei de la RoBarna sunt printre ei.”( citat din Laura Cătălina Dragomir în variantă emoționată)

Cât pe ce să credem că să ajungi la o prezentare de carte e dintre lucrurile pe care ți le propui și multe nu prea ar avea a ți se pune împotrivă că să și duci la îndeplinire.
Asta dacă știi să te faci”participant” al condițiilor meteo nefavorabile și-ți iei de acasă umbrela și răbdarea.
Pentru că în Barcelona, locul unde atâtea se întâmplă, ieri a fost să plouă la Feria de Abril.
Și cum poate ploua într-o metropolă decât pe măsură ștaifului, hotărât cantitativ și fără posibilități de corecturi pe segmentul termic?
Cumva însă cum aș mai fi fost personaj dacă mi-ar fi lipsit povestea?
Există oameni care sunt hotărâți să-ți între în viață ca să ai cu cine deprinde despre ale prieteniei și așa îmi sunt mie colegii de la RoBarna, cei care mi-au lansat invitația de a fi prezentă, alături de ultimele mele apariții editoriale, la unul dintre cele mai importante evenimente ale primăverii barceloneze.
Pentru prima data în istoria de peste 40 de ani a Feriei de Abril, România a putut participa datorită eforturilor nepoticnite ale lui Roberto Vâlsan, președintele Asociației ACROS din Sabadell.
Poate de aceea totul a devenit amănunt și lipsă de importanță când, odată ajunsă la locul desfășurării evenimentului, am găsit oameni netulburați în cumințenia de-a mă aștepta.
Respectul și dragul superlativ pe care și-l poate dori un om care scrie!
Eveniment organizat de Centrul Cultural RoBarna, echipa „face tot & putem tot” Ani Dumitru și Sebastian Hulub, și Librăria Punct, prezentarea a beneficiat și de prezența unor obișnuiți ai manifestărilor culturale ale românilor ( toți câți sunt și-n Basarabia cea a noastră!) din Catalunya: Igor Cereteu ( președintele Asociației Culturale a Moldovenilor din Spania), Emil Cristinel Bagneanu ( președintele Asociației din Arbucias) .
„Scrisul e ca setea. Nimic n-are de-a face cu ceea ce vrem noi pentru el.
Decizia ta de-a trăi doar în exactitatea limbajului cu care îți faci hrană, somnul, muncești, nu-l răzgândește să nu se mai întâmple.
Setea te lasă s-o vrei. Scrisul te lasă să-l vrei.
Îți pune cuvintele-n față și-așteaptă.
Ca orice trebuință, omul îi este decizie.”
Așa am simțit rămasă mică de casă la venirea mea într-o cultură nouă.
Și așa am simțit când am reînceput să scriu rezidentă fiind aici.
Suflet de-al meu despre care n-am vorbit nimănui până ieri când m-au stimulat-emoționat mesajul de suflet trimis de scriitorul-prieten Adrian Melicovici din Italia și lecturile poetelor Marina Dirul și Mariei Liciu.
Și pentru că artele mereu înving împreună ieri a fost și zi să stăm cu muzică,
„Oda lui Brâncuși” compusă și interpretată de grupul Eko Valls din Tarragona ajutându-ne să ne rămână starea de grație până la sfârșitul prezentării.

31936753_636236920046917_3493888395589976064_n

Reclame

Un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.