Valiza Rije Project: Comportament de interlopi ale celor de la Teldrum. Au solicitat retragerea imaginilor compromițătoare presei libere

45256746_1937069973051612_1449750435349921792_o

Aseară, directorul Teldrum dar și cea care s-a ocupat de toate tranzacțiile financiar-contabile, contracte, etc, director la compania coruptă, au trimis scrisori de avertizare postului Realitatea TV și altor mijloace media indepedente, invocând noile reglementări în materie de date personale. Au uitat să trimită și la „România Tv” sau Antena 3. Mai ales că până și pe site-ul România Tv imaginile compromițătoare cu escortele de ocazie au fost publicate, le-or fi șters între timp, nu știm. Numai că au uitat un lucru esențial: Tot ce ține de domeniul public și interesul național, nu se încadrează în cererea celor care au cheltuit peste jumătate de miliard de euro din banii românilor, prin tot felul de manevre financiare. Pe de altă parte, Direcția Națională Anticorupție, a confirmat faptul că unele documente din valiza buclucașă, publicate de Rise Project, sunt în legătură cu un dosar aflat în curs de anchetă. Disperarea infractorului Liviu Dragnea cum a fost denumit până și de Klaus Iohannis, președintele țării, este maximă. Că a aflat lumea și încă mai află cum s-a îmbogățit și altele rele făcute împotriva poporului român și a propriei țări, așa zic alții, noi doar preluăm dar ne face plăcere să adăugăm un surâs larg. Lațul se strânge, spun unii iar domnul Pitiș e necăjit. Și nu doar el. Femei ușoare, plimbări în locuri exotice, chiolhanuri, mașini scumpe și dezmăț total, alături de mii de documente compromițătoare au aruncat în aer caracatița creată de Dragnea, în acest moment încă președinte al Camerei Deputaților și condamnat penal. Se dorește mușamalizarea tuturor informațiilor și băgarea pumnului în gură unor jurnaliști independenți.

Să ne reamintim ce i-a speriat pe cei care au spulberat în ultimii ani banii românilor:

Rise Project, publica pe 3 noiembrie următoarele informații sau dați clic aici pe materialul complet.

„Bună seara,
Vă informăm că există “Teleorman Leaks”.
O valiză cu informații esențiale din interiorul corporației Tel Drum, la care procurorii DNA n-au avut acces când au percheziționat fizic și informatic sediul firmei, anul trecut, a fost găsită în zona rurală din Teleorman, de către un localnic, chiar pe proprietatea lui.
Valiza conține:

Un hard negru în care a fost salvat tot conținutul de 63,39 GB din computerul unui om-cheie de la Tel Drum.

  • Informație financiară: mii de facturi, contracte, bilanțuri, devize, procuri, acte constitutive de firme-fantomă, extrase de cont, ordine de plată, documente personale ale unor interpuși, rapoarte de audit, tabele contabile etc.
  • 14.800 de foto și video de la evenimentele companiei cu personajele grupării și standardul lor de viață, documente, selfie-uri, capturi de ecran cu discuții – majoritatea provenind din backup-ul mai multor telefoane
  • 54.710 mailuri + atașamentele de pe adresa de serviciu
  • O tabletă Samsung P1000 Galaxy Tab din 2010 care i-a aparținut directorului general Tel Drum, Petre Pitiș.

    • Peste 1000 de fotografii din excursii exotice cu anturajul, întâmplări din firmă și momente de familie
    • Agenda cu 980 de numere de telefon strânse în ultimii ani: “Băsescu”, “Hrebe”, “Dăncilă”, “Bănicioiu”, “Pieleanu” etc. Unul se remarca, scris cu pauză între majuscule: “L I V I U”.
    • E-mail-urile de pe adresa de serviciu a managerului.
    • Un stick de memorie burdușit cu informații de lucru ale unei șefe de gestiune din Tel Drum.

      • Sute de procese verbale cu lucrări edilitare recepționate și fotografii din companie.

      Peste o mie de hârtii:

      • Copii de pe documente personale ale familiei Dragnea
      • Planurile detaliate ale unei proprietăți-mamut din Alexandria
      • Facturi pentru necesități private, achitate de Tel Drum
      • Evidențe contabile paralele structurate pe grup
      • Registre de vânătoare pentru domeniile controlate de corporație
      • Documentele firmelor-satelit care scot bani din Tel Drum
      • Tranzacții cu furnizori, cereri de oferte, corespondențe tipărite,
      • Desfășurătoare bancare ale mai multor companii
      • Bilete de avion, pliante din excursii, rezervări, chitanțe de hotel
      • Notițe scrise de mână cu cheltuieli urgente și socoteli. Le-am citit, procesat, analizat. În curând, pe RISE Project”
  • 45292646_1937094596382483_4953902467042508800_o
    Șefu’ Teldrum,șmecherul pe care Dragnea mințea că nu l-a văzut de pe vremea lui „Traian Și Decebal”. O vrăjeală a interlopului deputat.
Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.