Puţul gândirii: Ministrul Finanţelor vrea ca românii să muncească limitat în străinătate, apoi să plece în alta

YTBhNzAwYjk1OGVjYzg1N2NhMmU0YmZjMDg=.thumb
Orlando Teodorovici, de la Psd şi ministru al finanţelor

Probabil că domnul Orlando Teodorovici ori a dormit prost ori chiar este. Ca să ai asemenea idei, este clar că mintea ţi-a luat-o puţin pe arătură. Iar cei care vor susţine această idee, sunt potenţiali pacienţi la un spital de neuropsihiatrie, este opinia unui român care a citit informaţia de mai jos.

Declaraţii ale ministrului român al Finanţelor, Orlando Teodorovici, cu puţin timp în urmă la Palatul Parlamentului:

„Trebuie să învățăm la nivel european că, cu cât o zonă devine mai săracă, alta devine mai bogată, dar undeva lucrurile se rup, a declarat ministrul Finanțelor Publice, Eugen Teodorovici, în cadrul unei dezbateri la Palatul Parlamentului. (…) Eu am ridicat problema asta și la nivelul colegilor mei, miniștrii de finanțe din cadrul Uniunii Europene. Propunerea este: Limitarea dreptului de a lucra. (…) În ce sens? Iar văd știri că Teodorovici vrea să reformeze Europa. Nu domnule, permisul de muncă să fie același ca și timp în toate statele. Nu mai ai voie, după primul permis, să-ți reînnoiești dreptul de muncă, ca să fii obligat să migrezi în Europa. Așa, dacă ajunge în Germania și tot primește drept de muncă, deci nu o să se întoarcă în veci în Croația, România de unde a plecat. Maxim 5 ani și, la revedere, să te duci în altă țară să îți cauți loc de muncă”, a explicat Teodorovici.

Ce propune de fapt penibilul ministru: Ca românii să se mute cu cortul cum ar veni de colo-colo, pe nişte principii caraghioase. Oricum ideile domniei sale contravin legislaţiei UE şi ţările de adopţie pentru românii care muncesc pe teritoriul lor, au propria lor legislaţie. În plus, nu decide un ministru cu imaginaţie bolnavă mutarea şi strămutarea familiilor de români care obţin un permis de muncă în străinătate.

Reacţii ale românilor în online la aflarea informaţiei:

asta e comunist pana-n oase (Marţi, 27 noiembrie 2018, 12:04)cetateanulmodern [utilizator]

Pacat de el , baiat tanar dar comunist pana in oase.Pai nu de asta s-a realizat spatiul european ca sa poti calatorii si muncii liber?!!!
raspunde trimite

    • +15 (15 voturi   

      PSD vrea sa inchida granitele, dar au uitat(Marţi, 27 noiembrie 2018, 12:57)2087 [utilizator] i-a raspuns lui cetateanulmodern

      un lucru, ca suntem parte din UE si avem dreptul la munca.

      Deci Teo n-are decat sa se duca pe campii cu prostiile lui.

      Ne demonstreaza din nou ca PSD nu se va reforma in veci!

      raspunde trimite

  • +13 (13 voturi   

    Intoarce-te si lasa-ne sa te furam! (Marţi, 27 noiembrie 2018, 13:12)EMC2*2/2#@4 [utilizator] i-a raspuns lui cetateanulmodern

    „- Nu prea mai avem de la cine si suntem disperati!!!”

    Pai ma, Teodorovice, nesimtitule, de ce nu faci din tara asta o alternativa la „Occident” ?

    Pentru declaratia asta, psd-ul ar trebui sa-si dea demisia…. nu doar tu.

      • doamne (Marţi, 27 noiembrie 2018, 12:08)cristi_an [utilizator]

        ii inchide cineva gura astuia???
        tu auzi ce spui ma??? pai dupa ce ca se moare de foame in ro_banana tu acum vi cu ineptiile astea???
        raspunde trimite

      • +24 (24 voturi   

        Aha…am inteles (Marţi, 27 noiembrie 2018, 12:09)un domn [utilizator]

        Cei Plecati la munca in UE sa faca bine ca in cinci ani sa viziteze si URSS…
        raspunde trimite

      • +22 (22 voturi   

        Ceusescu 2 (Marţi, 27 noiembrie 2018, 12:14)aramos [utilizator]

        Munca cu cartela.
        raspunde trimite

    • +22 (22 voturi   

      Comunism gretos – eventual vanduti de stat(Marţi, 27 noiembrie 2018, 12:15)jorj_bv [utilizator]

      Omul se duce in Europa in functie de niste asteptari personale: unii in functie de ocupatie (batante in Italia si Belgia, constructii in Spania, agriculatura in Italia si Spania, IT in Olanda/Danemarca/Elvetia/UK/Germania), in functie de limbile cunoscute, de firea omului si de capacitatea de integrare (unii cauta zone de romani, altii vor sa fie singurii romani dintr-o firma sau zona), altii in functie de sistemele sociale (sanatate, scoli, transport, ecologie)
      raspunde trimite
Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.